Festival de jazz la Iaşi

Începând de astãzi, la Iaşi se desfãşoarã festivalul de jazz ”Richard Oschanitzky”, un festival care incepe sã devinã tradiţie la Iaşi. Astãzi au evoluat în Sala Studio de la TVR Iaşi Trupa Trigon – Republica Moldova şi Duo Paul Babici & Lucian Darie din Iaşi. Mâine programul artistic va fi susţinut de Academic Jazz Grup, Ansamblul de percuţie „Alternance” – Universitatea de Arte „George Enescu” şi Trio Eugen Gondi, Ion Baciu Jr şi Pedro Negrescu. Ziua se va încheia cu un jam-session, într-un club din campusul studenTesc “Tudor Vladimirescu”.
Ultima zi de festival va fi dedicatã exclusiv jazzului strãin Grupul Boxer - Germania
Daniel Givone Trio – Franţa.
Este foarte important ca Iaşul nu renuţã la astfel de evenimente de înalta ţinutã profesionalã. Totuşi este regretabil cã nu sunt invitaţi la astefel de evenimente jazz-meni români de mare valoare. Cred cã publicului ieşean i-ar plãcea sã o reasculte pe Aura Urziceanu, pe Anca Parghel, pe Teodora Enache, care a cântat mult timp cu formaţia de jazz ieşeanã condusã de compozitorul de jazz Titel Popovici, Jhonny Raducanu etc.. Este bine sã avem un dialog intercultural, dar este pãcat sã facem abstracţie de valorile nascute şi “crescute” în România, sau de ce nu, la Iaşi…Poate organizatorii vor ţine cont la viitoarele ediţii şi de acest aspect.

Muzica româneascã este din ce în ce mai proastã

Mî-a atras atenţia ultima avalanşã de solişti care au apãrut pe piaţa muzicalã româneascã. Este imposibil sã treci cu vederea atâta prost gust şi atâta muzicã proastã care te încolţeşte din toate pãrţile şi, vrei nu vrei, îţi intrã în creier cele mai stupide refrene auzite vreodatã în istoria muzicii româneşti…de expemplu “De mã laşi sã te iubesc, am sã-ţi fac un cadou”.
Cea mai traumatizantã experienţã cred cã au avut-o ascultãtorii la fulminata apariţie a Oanei Zãvoranu, care deşi acum ceva timp recunoştea cã nu are nicio treabã cu muzica, s-a rãzgândit şi s-a apucat de cântat. Dupã un imens scandal cu regizorul videoclipului debutantei, care nu a filmat indeajuns figura motanului “cântãreţei”, s-a lansat şi videoclipul…care mi-a adus teribil aminte de “Say It Right” al lui Nelly Furtado. Calitatea piesei cred cã nu mai trebuie discutatã. Ca şi cum nu s-ar fi fãcut destul de râs, noua speranţã a muzicii româneşti, Oana Zãvoranu, se mai dã si în spectacol de câte ori i se dã ocazia, cântând live la diferite emisiuni . De multe ori stau şi ma întreb…oare oamenii aceştia nu se aud când cântã? Dar ce spun eu…dacã eşti afon, e clar…
Nu am nimic împotriva muzicii moderne atâta timp cât este cantatã bine, dar vina tot a ascultãtorilor este, pentru cã se lasã intoxicaţi cu “hit-uri” care mai decare şi cumparã albume cu 3 piese şi 7 remixuri şi încurajeazã aceastã decadentã a calitãţii muzicii. Se poate oare coborî mai jos de atât nivelul?

OFFTOPIC

Poate fi considerat blogul o formã de jurnalism?

Cu sigurnţã, jurnaliştii pot fi consideraţi bloggeri, dar nu toţi bloggerii se pot numi jurnalişti.

Asemãnãri:

1)Articolele postate pe bloguri(unele) pot fi considerate materiale jurnalistice.
2)Ambele moduri de comunicare cu publicul larg au rolul de a informa.
3)Accesul cicitorilor la materialele jurnalistice şi la cele postate pe blog este nelimitat
4)Ambele au rolul de a crea feedback
5)Ambele satisfac interesul publicului, conţin imagini, filmuleţe, link-uri

Deosebiri:

1)Nu oricine scrie pe blog poate fi considerat jurnalist. Pentru a fi journalist bloggerul trebuie sã aibã cunoştinte temeinice în acest domeniu (forma de redactare, ierahizarea informaţiei, asezarea în paginã etc.)
2)Blogurile îndeplinesc mai degrabã funcţia de divertisment. Doar blogurile care au valoare jurnalisticã au rol informative şi trateazã informaţii de interes public, nu satisfac doar interesul publicului.
3)Comunicarea prin blog poate îmbrãca o singurã formã, pe când jurnalismul deţine alte forme de comunicare (TV, radio, presã scrisã)
4)În redactarea unui articol, jurnalistul întreprinde o muncã de investigare. Bloggerul se informeazã din surse adiacente.
5)Comunicarea pe blog poate avea un caracter “interactiv”, cititorul poate rãspunde. Nu toate formele de jurnalism dau consumatorului media aceastã posibilitate. De multe ori, comunicarea este unidirecţionalã.
6)Nu toatã lumea are acces la bloguri pentru ca nu toata lumea cunoaşte aceastã forma de comunicare.
7)Blogurile oferã, prin caracterul şi construcţia lor, accesul la alte informaţii prin link-uri.
8)Spre deosebire de jurnalismul tradiţional, blogurile au un public ţinta bine definit, sunt foarte specializate in informaţia pe care o difuzeazã.
9)Calitatea informaţiilor postate pe blog este mai redusã decât cea transmisã prin mijloacele media tradiţionale.
10)Bloggerul poate afla numarul exact de cititori, poate crea legãturi cu aceştia, da şansa celor care împãrtãşesc acelaşi opinii sã lege legãturi durabile de corespondenţã şi, de ce nu, de prietenie

Eurovision 2007

POSTeurovision

Presa româneascã nu a mai scris anul acesta aşa cum obişnuia sã o facã în anii în care românii se clasau pe locuri fruntaşe sau, mãcar în primii 12. Nu trebuia sã fii mare muzicolog, ca sã-ţi dai seama cã reprezentanţii noştri nu aveau nicio şansã sã ajungã la ediţia de anul viitor direct in finalã. Au cântat mult prea prost, melodia nu a avut nimic special, iar show-ul a lipsit…cu desãvârşire, cum zice românul. Natalia Barbu din Republica Moldova a fost mult deasupra noastrã: voce superbã, prezentã scenicã, piesã excelentã. Am întârziat în mod voit publicarea acestui articol, pentru cã am aşteptat ecourile din presã, care nu au prea fost…doar justificãri de genul: “am avut cele mai proaste decupaje şi cele mai proaste lumini”. Nu stiu dacã decupajele sau luminile i-ar fi ajutat pe bãieţi foarte mult sã cânte şi daca acest lucru i-ar fi ajutat sã obţinã un loc în primele 12 pozitii. Este evident faptul cã se voteazã şi pe criterii politice, cum s-a argumentat dupã festival. Dar nu dupã criterii politice s-a votat şi anul trecut şi acum doi ani când ne-am aflat în fruntea clasamentului? Oamenii voteazã ce le place, nu cred cã stau sã se gândeascã la relaţiile politice dintre ţara lor şi ţara vecinã.
Anul acesta am vãzut un Eurovision mai matur, chiar dacã excentricitatea a fost la ea casã prin reprezentanţii Ucrainei şi nu numai. Votul publicului a fost însã matur! Au votat o piesa de caltate, o voce fenomenalã şi un mesaj subtil. Mesajul transmis de câştigãtoarea din acest an, modul în care a fost pus în scenã a dat divadã de multã simliptate, inteligentã şi eleganţã. Spectacolul a fost unul muzical, fãrã haine deocheate, sclipici şi dans, dar oamenii se pare cã au inţeles şi au votat! Bravo, Serbia! Se poate straluci pe scena si fara paiete si sclipici!Poate anul viitor, juriul din România va face o selecţie competentã. Nu este tocmai rãu va trebui sã trecem de o semifinalã. O sã ne ajute probabil sã mai ridicãm standardul!
Serbia-Video

PreEurovision

Eurovision 2007

Anul acesta Eurovisionul are o noua “faţã”. Originalitatea şi excentricitatea sunt la ele acasã. Tonul în aceastã direcţie a fost dat de câştigãtorii ediţiei precedente, trupa finlandezã Lordy. Anul acesta avem în concurs toate genurile muzicale – pop, dance, rock, r&b, latino…Competiţa se anunţã foarte spactaculoasã şi strânsã. Trupele participante sunt în numãr mai mare decât în anii precedenţi şi toate promit sã facã spectacol în aceastã searã. Pe lângã imaginile strãlucitoare, cântareţii prezenţi în concurs au voci foarte bune şi cânta extreme de bine live. Din pãcate nu acelaşi lucru se poate spunde despre reprezentanţii României. O gaşcã de bãieţi nici mãcar simpatici, jumãtate ditre ei afoni şi o piesã care lasã foarte mult de dorit. Au încercat ei sã fie spirituali, sã transmitã un mesaj de unitate prin traducerea versurilor de grãdinitã în diferite limbi. Românii au ales cât se poate de prost-piesã proastã, “cântareţi” care nu au nicio treabã cu muzica. Avem câteva voci excelente în ţara noastrã, dar de ce sã le trimitem sã ne reprezinte când ne putem face de râs? Poate românii au nevoie de un duş rece, sã se mai trezeascã şi în semifinalã, poate aşa se va face o jurizare mai competentã la selecţia naţionalã de anul viitor.

Remember...Mihaela Runceanu

Sãptãmâna aceasta rubrica “remember” este dedicatã Mihaelei Runceanu, o cântareaţã încã foarte iubitã. Chiar dacã au trecut 17 ani de la dispariţia ei, mulţi tineri cântãreţi includ în repertoriul lor piese pe care Mihaela Runceanu le-a fãcut şlagãre.
În toate articolele pe care le-am citit despre aceastã câtãreaţã, s-a scris numai despre moartea ei misterioasã, care a fost un subiect mult dezbãrut în presa de dupã Revoluţie. Am studiat şi eu îndelung acest caz, dar nu am reuşit sã-i descopãr necunoscutele, chiar dacã a trecut atâta timp şi ar fi trebuit sã se afle adevãrul. Din acest motiv, nu vreau sã mã concentrez în aceastã însemnare asupra acestui aspect, ci mai degrabã sã conturez viaţa şi activitatea acestei artiste, care pe 4 mai ar fi împlinit 52 de ani.
Mihaela Runceanu a fost o cântareaţã de mare success în anii ’80 şi a adus un curent nou in muzica uşoarã româneascã, nu numai prin stilul ei de a interpreta piesele, ci şi prin generaţia de solişti pe care i-a pregatit ca profesor la Şcoala de Arte din Bucureşti. Câţiva dintre elevii ei au devenit cântãreţi foarte cunoscuţi , care sunt încã pe val: Mikki, Nicola, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Silvia Dumitrescu şi mulţi alţii, care şi-au continuat carirele prin strãinãtate.
Mihaela Runceanu s-a nãscut pe 4 mai, 1955 în Orbeni, judeţul Bacãu, sabilindu-se ulterior cu familia în Buzãu, unde a urmat liceul de muzicã. Chiar dacã pãrinţii nu îşi doreau neapãrat o cariera muzicalã pentru fiica lor, i-au respectat dorinţa, iar Mihaela a urmat Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la clasa de pedagigie-muzicologie. În paralel cu orele de la Conservator, Mihaela urma şi cursurile Şcolii de Arte, unde a cunoscut majoritatea compozitorilor, ale cãror piese urma sã le facã celebre câţiva ani mai târziu.
În anul 1971 câştiga trofeul “Steaua fãrã nume”, care reprezenta cea mai importantã confirmare a calitãţilor ei muzicale şi care îi asigura un loc pe scena muzicii uşoare româneşti. În anii urmãtori, Mihaela Runceanu câştiga alte trofee importante la concursuri de interpretare muzicalã.
Dupã terminarea studiilor, predã timp de un an de zile vioara la o şcoalã de muzicã din Brãila, dar nu abandoneazã scena. Dupã pensoinearea fostei sale profesoare de canto, Mihaela Runceanu devine profesoarã la Şcoala de Arte pe care o terminase ca câţiva ani în urmã. Începând cu anul 1983, Mihaela începe sã aibã foarte mare success. Primul şlagãr pe care l-a lansat este “E-adevãrat, iubirea mea”, dupã şlagarul internaţional “Paradise”, apoi lanseazã alte piese de mare success, scrise de compozitori români : “De-ar fi sã vii”, cea mai îndrãgitã piesã a interpretei, care reprezintã şi astãzi “cartea ei de vizitã”, „Sã crezi în dragostea mea”, „Iartã”, „Fericirea re chipul tãu” şi multe alte piese de mare rafinament.
În urmãtorii ani Mihaela Runceanu ţine capul de afiş al tuturor spectacolelor din Bucureşti şi din provincie. Era adoratã, adulatã şi era consideratã cea mai frumoasã şi iubita câtãreaţã. Avea multe turnee nu numai în ţarã, ci şi in strãinãtate. Germania, Cuba, Rusia, au fost ţari în care Mihaela a avut foarte mare succes. Chiar dacã turneele o istoveau, nu a renunţat niciodatã la orele de la Şcoala de Arte. Pnetru elevii ei nu era o simplã profesoarã, era un idol şi nu în ultimul rând un prieten adevãrat, care le era alãturi la bine şi la greu. Iar elevii nu au uitat-o nici dupã 17 ani de la dispariţia ei! Generozitatea de care dadea dovadã era uneori fãrã margini, iar aceastã generozitate şi sensibilitate am regãsit-o mai ales în cântecele pe care le interpreta . Nu vocea extraordinarã a fãcut publicul sã o adore, ci felul în care ştia sã comunice şi sã transmitã emoţie celor din jur. Oamneii vedeau în ea o lume mai bunã şi mai frumoasã şi îşi construiau din cântecele ei o lume de vis.
Poate aceastã bunãtate nemãsuratã şi deschiderea totalã în faţa fiecãrui om în care avea puterea sã înrezãreascã un prieten, au fãcut-o vulnerabilã în fatã invidiilor şi a rãutaţilor oamenilor din jurul ei. Încerderea şi dragostea de oameni o fãceau sã nu corespundã lumii în care trãim, aşa cã, a ales, sau a fost nevoitã sã aleagã o lume mai bunã. Pãcat! Cred cã lumea de acum ar avea mai multã nevoie de o Mihaela Runceanu decât lumea de acum 17 ani!

Singurul filmulet in care apare Mihaela Runceanu

Videoclip
Discografie
Download

Muzicã franţuzeascã la U.A.I.C

Pe data de 10 mai, Centrul Cultural Francez organizeazã un concurs de interpretare muzicalã studenţesc, la care vor participa studenţi ai Universitãţii “Alexandru Ioan Cuza”. Concurenţii vor interpreta o piesã în limba francezã. Premiul cel mare este în valoare de 300 RON, dar vor fi şi alte premii pe lângã pdium, premiul rectorului, premiul “Iulia Vântur”. Iulia Vântur va fi invitatã specialã şi va face parte din juriu, dacã va reuşi sã ajungã de la de la Bucureşti.
Este o idee foarte bunã, pentru cã sunt foarte mulţi studenţi pasionaţi de muzicã şi este interesant sã-i vedem în alte ipostaze decât cele de studenţi, participanţi la debateri sau seminarii. Sã sperãm cã aceastã idee sã fie pusã în practicã mai des!